Marturia Parintelui Dumitru Staniloae catre tinerii miscarii generatiei neasteptate: "Trebuie să atacăm intelectualitatea aceasta înstrăinată de ortodoxie! Si chiar foarte dur!" * "Credinţa este adevărata ştiinţă" * "Eu cred că trebuie să rămânem în creştinismul de la început" * "Catolicismul a avut întotdeauna tendinţa să cucerească; şi cred că şi în Iugoslavia ei sunt de vină" * "În caz de agresiune mă apăr!" * "Trebuie să avem un stat cât mai creştin!"

Persoana e o mare taină. Şi lucrurile sunt taine. Ce însemnează acest „este”? „A fi”? Cine poate să spună? Cioran nu-şi pune nicio problemă. La el totul e nimic, totul e de dispreţuit, nici măcar nu-şi pune problema lui „este”. Problema nu o poate rezolva nici antropologia, nici paleontologia. Nu cred că omul a ieşit din maimuţă. Cu cât mă duc mai mult în trecut, cu atât văd un om superior omului de astăzi. Avea o înţelegere a lucrurilor tainice omul de dinainte. Cei ce au scris Biblia sunt cu mult mai înţelepţi decât cei de astăzi. Sunt în stare oamenii de astăzi să scrie aşa ceva? Cine-i poate întrece pe cei care au scris cărţile Bibliei? Cu cât te duci mai în urmă, cu atâta dai de oameni mai înţelepţi. Unde a ajuns ştiinţa Occidentului? Au dezvoltat cele materiale, dar au uitat de cele spirituale.

„Trebuie să atacăm intelectualitatea aceasta înstrăinată de ortodoxie!”

Ce gândire are Occidentul faţă de gândirea pe care o avea poporul nostru de la sate? Catolicismul susţine că în taină nu e energia necreată, ci că e o graţie creată; atunci Hristos nu este în taină şi ca urmare au venit sectele şi au spus: „ce ne mai trebuie taine?” Şi au rămas cu discursuri; fiecare cu discursul lui. Pe când tainele te unesc, sunt aceleaşi, şi noi suntem o unitate pentru că avem tainele şi pentru că le cunoaştem. Poporul cunoaşte tainele toate. Intelectualii nu mai recunosc nicio taină, parcă ştiu tot. Trebuie să atacăm intelectualitatea aceasta înstrăinată de ortodoxie! Si chiar foarte dur. Şi părinţii bisericeşti au făcut asta. Au atacat pe Arie, au atacat pe necredincioşi. Şi Pavel îi atacă. Trebuie să vorbim împotriva necredinţei. Nu ştiu nimic. Trebuie să recunoşti taina, fiecare lucru, chiar lucrul material, este o taină, cu atât mai mult o persoană este o taină. De aceea, Ortodoxia a păstrat creştinismul de la început, mai vechi decât catolicismul, şi a păstrat sentimentul acesta al tainei. Şi ce superficialitate trăieşti când mergi prin oraşele acestea cu blocurile lor, cu tehnica lor, şi ce sentiment avea în suflet ţăranul când făcea o fântână! Căci el ştia că dincolo de astea, toate sunt o taină mare! Pe când ăştia cred că nu mai e nimic decât atâta - tehnica aceasta. Nici nu-şi pun întrebarea despre sensul lucrurilor. Dacă nu-i decât lumea aceasta, cu dependenţele ei, cu legile ei, totul e fără sens. Dacă oamenii mor rând pe rând definitiv, apar alte generaţii şi mor definitiv, ce sens mai văd ei: niciunul. Nu-i niciun sens în alt plan, superior acestuia. Lumea aceasta e foarte complexă, cine-o pătrunde? Şi chiar dacă o pătrunzi nu te satisface dacă nu recunoşti ceva mai presus de ea. Nu mă mântuieşte lumea aceasta. Cum a apărut omul? Sigur că nu L-a văzut nimeni pe Dumnezeu cum face pe om: cum adună pământ şi îi face trupul şi îi suflă suflare de viaţă. Dar e o taină apariţia omului: omul nu a putut apărea din maimuţă. Este cu totul altceva: e raţiunea asta prin care judecă toate, prin care este conştient de toate. Au şi animalele o raţiune, dar e o raţiune obiect; omul e o raţiune subiect. Este adevărat că sunt şi animale care parcă au afecţiune, sunt câini, pisici, chiar în flori, în plante e ceva care parcă e un fel de simţire, dar o simţire inconştientă; e altceva.

„Vor rămâne puţini cei ce vor trăi cu adevărat credinţa”

„N-a fost cândva când n-a fost”, e cea mai întemeiată ştiinţă. Ştiinţa nu spune nimic despre originea lumii. Este foarte mărginită. Credinţa vede realitatea, vede că nu poate să fie lumea aceasta de la ea. Trebuie să fie cineva perfect şi fără început. Aceasta este cea mai sigură ştiinţă. Credinţa este adevărata ştiinţă. Mi-a spus un doctor: „Eu nu cred în Dumnezeu; eu ştiu de Dumnezeu!”. Cred că Occidentul acesta va ajunge la un mare fiasco dacă nu se opreşte. Poate să ducă la sfârşitul lumii cu această civilizaţie tehnică, care nu-şi pune problema tainei. Nu-mi dă nimic, nu-mi explică nimic această ştiinţă atee, fără Dumnezeu; absolut nimic. Dar nu vrea să recunoască că totul este o taină. Aceasta e ştiinţa adevărată, să ştii că există o taină a tuturor lucrurilor. Şi taina supremă este Dumnezeu, dar o taină de care eşti sigur; taina pe care o constaţi în mod sigur, şi cred că dacă omenirea s-ar mai putea maturiza ar trebui să revină la această înţelegere a tainei lucrurilor, a neputinţei ştiinţei de a explica ceva. Dar ce-şi poate explica ştiinţa, şi ce poate crea? Este o moarte tehnica aceasta. Poate că se potriveşte cu ceea ce se spune la Apocalipsă, că se vor înmulţi Gog şi Magog – aceste mulţimi străine de Dumnezeu, şi vor rămâne puţini cei ce vor trăi cu adevărat credinţa, cei care vor fi cu adevărat credincioşi şi iată respectul pentru cei ce au fost, că lucrurile cele mai minunate le-am moştenit din trecut, de la generaţiile trecute.

„Credinţa este ştiinţa adevărată!”

Credinţa este ştiinţa adevărată, şi ştiinţa adevărată este ştiinţa tainei, care răspunde pe de altă parte aspiraţiei omului de a cunoaşte la infinit. Niciodată nu poţi să cunoşti ceea ce este în taină complet, trebuie să înaintezi la infinit în această cunoştinţă; şi asta corespunde aspiraţiei omului. De aceea Ortodoxia este mult mai înaltă decât Occidentul acesta, care nu ştie de taină şi care a redus creştinismul la ceva foarte apropiat de ştiinţa aceasta mărginită. Intrând în Occident, creştinismul a intrat într-o lume barbară. În Răsărit a intrat într-o lume care depăşise toate posibilităţile filosofiei, care nu satisfăceau. Evanghelia a venit cu Taina Persoanei. Pentru filosofie era o esenţă. Dacă e esenţă, totul trebuie să fie impersonal şi supus unor legi uniforme. Ori nu-i aşa: de unde sunt persoanele care sunt atât de variate? Fiecare este alta şi e taina libertăţii în persoane. Creştinismul a venit într-o lume care depăşise toate aceste faze. Spunea un protestant: noi n-am întâlnit nimic creştin decât „să nu furi şi să nu ucizi”. Înainte furau şi ucideau. Atâta ştiu ei din creştinism. Şi ce înalt este creştinismul! Poate fi depăşit de vreo doctrină, de vreo gândire? Poate fi depăşită Evanghelia lui Ioan? Aş vrea să lucrez, dacă îmi ajută Dumnezeu, la o carte despre Hristos în Epistolele Sfinţilor Apostoli. Este extraordinar; atâta bogăţie, atâta profunzime, este inepuizabil; ce-s toate filosofiile pe lângă Epistolele Sfântului Apostol Pavel? Cioran spune că a fost epileptic. Poate un epileptic să creeze aşa ceva? Filosofiile atee afirmă că nu există taină, spun că Dumnezeu e distant.

„Nicio limbă nu este atât de latină ca limba noastră!”

Eu cred că trebuie să rămânem în creştinismul de la început, poporul român s-a precizat ca popor român prin creştinism. Vedeţi Faptele Apostolilor capitolul 16:9-12, unde Sfântului Apostol Pavel fiind în Troia are un vis în care i se arată un macedonean zicându-i: „Treci în Macedonia şi ne ajută; treci Bosforul şi te du, că se deschide o poartă nouă”. Şi a ajuns în Filippi care era colonie romană - vers.12. Deci noi avem creştinismul înainte de Roma; la Roma a mers Pavel abia după aceea, când este dus, legat şi închis. Şi la Roma vreo 200 de ani nu s-a vorbit limba latină, ci limba greacă. El spune că aici era colonie romană. Iar noi avem termeni latini proprii, nu de la Roma, de dinainte de cei care s-au format la Roma. Eu zic că noi suntem proto-latinitatea. Nicio limbă nu este atât de latină ca limba noastră; este foarte apropiată de limba latină scrisă. Avem cuvintele latine cele mai substanţiale, cele mai pline de sevă, de exemplu: inima este de la anima, noi spunem Atotţiitorul, traducerea exactă după „Pantocrator”, în Occident ei zic Atotputernicul. Atotputernicul e mai rece, Atotţiitorul parcă te îmbrăţişează. Noi zicem Tată, ei zic Pater. Tată parcă-i altfel. Noi zicem Fecioară, ei zic Virgo, mai fizic. Ei zic „regnum” – stăpânire, parcă mai lumeşte; noi zicem împărăţie, parcă mai plină de taină, de basm. Noi zicem biserică de la „basiliki”, adică clădirea împărătească. Hristos e Împăratul. Ei zic „ecclesia”; iar toţi termenii aceştia au trecut la popoarele din Occident de la Roma, dar la noi nu. Şi ceva din duhul acesta răsăritean, de taină, se vede în toate cuvintele noastre. Noi nu le-am luat de la Roma! Noi avem o limbă proprie! Latină, dar proprie! Noi am fost protolatini, aici s-a format latinitatea. De altfel, caracterul nostru latin nu e străin de vechimea fiinţei noastre de traci. Învăţatul vienez Tomaschek, în lucrarea sa „Über die Bessen”, tipărită la 1880, spune că besii erau tracii şi dincolo de Bosfor se numeau biti, iar capitala Bitiniei era Troia, de unde nepotul lui Priam, după ce grecii înving, pleacă (evident că nu singur, ci cu corăbii şi cu mulţime) şi întemeiază Roma.

„Latinitatea primă şi cea mai curată a fost aici”

Eu cred că aici a fost protolatinitatea! Latinitatea primă şi cea mai curată a fost aici. Sfântul Apostol Pavel a tradus în limba asta care se vorbea aici. De ce noi am rămas latini după ce am avut stăpânirea armatei romane vreo sută şi ceva de ani? Aşa de repede îşi pierde un popor limba? De ce n-au devenit latini grecii? Sau cei din Asia Mică? Sau cei din Egipt? De ce numai noi? Tracii aceştia se întindeau foarte departe, se întindeau dincolo în Bitinia, până în Frigia şi s-au întins în toţi Balcanii, pe urmă până-n nordul Carpaţilor. Poate împrejurările, sau poate nu ştiu ce fel al nostru de a fi prea îngăduitori, ne-am împuţinat aşa teritoriul. Bălcescu spune că atunci când a ajuns pe un vârf de munte, în Bulgaria, de jur împrejurul lui erau numai români.

Pe de o parte avem luciditatea aceasta latină, cum nu o au slavii, dar avem pe de altă parte un sentiment al tainei, cum nu-l au nici francezii, nici spaniolii sau italienii. Şi la germani şi la englezi limba latină se folosea, dar nu a înfiinţat limba vorbită. La noi limba liturgică a înfiinţat limba vorbită. Şi de aceea şi cuvintele noastre au alt înţeles: noi nu spunem „convenţia”, noi spunem cuviinţă, şi ce deosebire mare este! Multe s-ar putea spune despre cum e de influenţată limba poporului. Cred că poporul şi-a menţinut limba lui vorbită; cred că Tatăl Nostru, Crezul, le-avea poporul dintotdeauna. Şi sunt cuvinte latine, foarte puţine cuvinte slave sunt; n-am fost influenţaţi de slavi. „Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul – Făcătorul, nu Creatorul, e altceva – Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor”. Unde-i cuvânt slav? Aproape că nu e cuvânt slav, decât Duhul.

„În caz de agresiune mă apăr!”

Catolicismul a avut întotdeauna tendinţa să cucerească; şi cred că şi în Iugoslavia ei sunt de vină. Ortodoxia nu s-a impus niciodată prin forţă, s-a impus cu jertfă. Nu folosesc sabia împotriva altuia, ci primesc sabia. Mucenicie, nu luptă împotriva altora. E o mare tragedie ce se întâmplă acolo. Occidentalii îi acuză pe sârbi. În caz de agresiune mă apăr, dar nu răspândesc creştinismul cu sabia. Mă apăr. Ştefan cel Mare, şi Mircea cel Bătrân, şi atâţia alţii, şi-au apărat Ţările, e absolut firesc şi e o datorie chiar. Sfinţenie, mucenicie, model de viaţă curată, generoasă, jertfelnică. Aceasta e ortodoxia noastră românească.

„Familia e sfântă”

Sfinţii Părinţi au lăudat la fel de mult căsătoria ca şi monahismul. Familia e sfântă. Pe de o parte se recunoaşte că Dumnezeu a creat omul bărbat şi femeie; omul întreg este bărbat şi femeie. Şi de fapt, în căsătorie se depăşeşte plăcerea trupească. Vin atâtea griji, copii. Ceea ce e trupesc este depăşit, dar totuşi este şi preţuirea asta; legătura completă. Eu cel puţin aşa am trăit-o. Nu mai e viaţa mea întreagă, nu mai e soţia mea; câtă sensibilitate, câtă iubire a unuia pentru altul! Se poate scrie o carte despre sfinţenia în căsătorie. În Occident se destramă familia, nu mai există căsătorie. Ăsta-i Occidentul! Li se pare importantă homosexualitatea. Nu mai înaintează omenirea. În Suedia numai 3% se căsătoresc! În Olanda îi vezi în doi, bărbat şi femeie, împerechindu-se în vitrină. În America au legiferat homosexualitatea, drogurile. De fapt unde-au ajuns ei? Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Omul întreg e bărbat şi femeie”. Bărbatul singur nu e om întreg; femeia singură nu e om întreg; numai împreună sunt omul întreg. Cât de împuţinat eşti după ce nu mai ai femeie! Cât de neîntreg eşti! Cine te iubeşte? Te iubeşte soţia cel mai mult! Te iubeşte bărbatul cel mai mult! Nu există altul care să te iubească aşa de mult! Soţia rămâne lângă bărbat, bărbatul lângă soţie, este o unitate deplină între unul şi altul.

„Trebuie să avem un stat cât mai creştin!”

Am scris în tinereţe un articol în „Gândirea”, pe care l-am inclus şi în cartea „Ortodoxie şi românism”, se chema „Cele două împărăţii”. Era un rus, Vâşeslavţev, care spunea că în stat se uneşte ceea ce e dumnezeiesc cu ceea ce e diavolesc. Adică, pe de o parte, statul e menit să menţină o unitate în popor, iar pe de alta se foloseşte de sabie, de forme aspre. Eu spun că nu e aşa. Statul este „supuneţi-vă stăpânirii” şi cred că trebuie militat pentru un stat creştin. Ca să se ajungă să se folosească cât mai puţin de metodele acestea aspre. Cred că merge prea departe când spune că într-un stat se uneşte divinul cu diabolicul; dar nu e ca Împărăţia Bisericii, în care nu e niciun fel de folosire a forţei. Statul trebuie să înainteze spre această stare, dar nu poate ajunge acolo, căci noi înşine nu suntem la măsura aceasta. De aceea Pavel spune: „supuneţi-vă stăpânirilor”, fără asta nu putem căci suntem într-o fază imperfectă, şi atunci ne trebuie şi statul, un stat care să folosească şi forţa, dar numai cât e strict necesar. Dar trebuie să căutăm să avem statul cât mai creştin! Şi statul românesc a fost înainte destul de creştin. Nu intrase masoneria. Acum sunt interese individuale, masonerie, ateism. Câte şi mai câte! Trebuie să milităm pentru un stat creştin. Cât mai creştin. Citiţi vă rog articolele „Cele două împărăţii” şi „Despre etica naţionalismului” . Ei, v-am spus câte ceva aşa…

A consemnat Crina PALAS

VEGHEA, Publicatie a Generatiei Neasteptate, An I - Nr 2

Cititi prima parte a interviului cu Parintele Staniloae in Sectiunea Puterea Credintei